duminică, 9 ianuarie 2011

Manastirea Frumoasa Iasi

http://iasi365.com va ofera informatii despre manastirile din Iasi

Monumentul are la origini o bisericuţă din lemn, pe locul căreia, la sfârşitul secolului XVI(aproximativ între 1583-1586), hatmanul Melentie Balica şi soţia lui Ana ridicau o alta din piatră, cu hramul Sf. Mihail şi Gavril. Spre sfârşitul vieţii, cei doi ctitori intrau în viaţa monahală. Şi înainte de a muri, la 9 august 1586, fostul hatman închina biserica mănăstirii Schimbarea la Faţă din Muntele Sinai. Deşi înzestrată cu moşii şi obiecte de cult de urmaşii hatmanului Balica (mai ales de fiul său Isac, decedat în 1612), biserica ajunge, la început de secol XVIII, într-o stare de ruină. La intervenţia domnitorului Grigore II Ghica, biserica este rezidită în stil renascentist(1727-1733), adăugându-i-se un zid împrejumuitor, un turn cu „ceasornic mare”, un iaz „să fie de primbare domnilor”, baie, două cişmele („fântâni mari aduse pre oale”) etc (Neculce: 705-706). Prima menţionare a numelui Frumoasa datează din 1723(Florea: 12), acest apelativ impunându-se repede în limbaj şi toponimie. O dovedesc cronicile vremii: „...şi Grigorie-vodă deodat-au eşit cu tabăra la Frumoasa...”(Neculce: 781). În 1753, fiul lui Grigore II Ghica, Matei Ghica (1753-1756) restaurează biserica, făcând-o astfel să reziste până în 1836, când egumenul Ioasaf Voinescu, zis Moldovanul, o dărâmă şi o înlocuieşte(1836-1841) cu actuala variantă (Bogdan: 446). Pisania de deasupra uşii de la intrare indică finalizarea lucrărilor exterioare în 1839, inscripţia din interior arătând anul 1841 ca moment de încheiere a zugrăvelilor(Florea: 19).

Graţie împrejmurii cu zid(1729) şi construirii celor două palate(a domnului şi a doamnei), Grigore II Ghica transformase respectiva incintă într-o reşedinţă de vară, loc de agrement, dar şi de primire a înalţilor oaspeţi. Călătorii străni vorbesc de o grădină în terase, compartimentată de jghiaburi de piatră prin care curgea apa în mijlocul florilor, pentru a se opri apoi în bazine(havuzuri) din ce în ce mai joase (Caproşu: 358). Izbucnind însă războul ruso-autro-turc din 1735-1739, Grigore II Ghica se retrăgea în sudul ţării, în timp ce armata rusă, comandată de feldmareşalul Münich, ocupa partea de nord. În momentul nedoritei retrageri din Moldova(1739), acesta ordona, drept răzbunare, distrugerea curţilor de la Frumoasa, ca jignire pesonală adresată domnitorului refugiat(Caproşu: 357; Florea: 14). Revenit la Iaşi, Ghica-Vodă începea restaurările necesare, opera lui fiind continuată apoi de Ioan Mavrocordat(1743-1747). Între anii 1834-1849, complexul de clădiri de la Frumoasa a servit drept reşedinţă de vară a lui Mihail Sturdza. Dar o dată cu anul 1863, când survine secularizarea averilor mănăstireşti şi trecerea acareturilor în proprietatea statului, Frumoasa ajunge cazarmă şi apoi spital militar, în special pentru bolnavii cu afecţiuni oftalmologice(Florea: 19). Sub regim cazon, grădina este distrusă(Bogdan: 447), în 1875 o furtună distrugând şi acoperişul bisericii (Florea: 19).

În afară de biserica propriu-zisă, atenţia vizitatorului poate fi atrasă de turnul-clopotniţă, de „palatul de pe ziduri”, în stil neoclasic(Carmazin-Cacovschi:394), de portretele votive, de morminte şi pietre funerare. Turnul-clopotniţă fusese ridicat în timpul Grigore II Ghica, pe la 1730. Degradându-se în mare măsură, arhimandritul Ioasaf Voinescu începea în 1812 (Caproşu: 359) sau 1819(Florea: 25) rezidirea lui, după un plan întocmit de arhitectul Martin Kubelca. Dacă Pavel Florea îşi întemeiază datarea pe inscripţia de la intrare, care conţine, într-adevăr, anul 1819, Ioan Caproşu consideră că bolta intrării trădează un edificiu mai vechi, în ciuda paramentului de tencuială care „uniformizează” cumva vârstele diferite ale monumentului(Caproşu: 366, 368).

Lucrările de la turnul-clopotniţă luau sfârşit abia în 1833, din cauza evenimentelor din 1821(Florea: 25-26). După planurile aceluiaşi Martin Kubelca, în 1812(Caproşu: 368) sau 1818-1819 (Florea:26) , se ridica şi aşa-numitul „palat de pe ziduri”, astăzi casă parohială.

În pridvor, curioşii pot vedea portretele familiei lui Grigore Ghica-Vodă: domnitorul, soţia sa Zoiţa, fiica Ruxandra şi cei doi fii Matei şi Scarlat. Nu lipseşte nici portretul ultimului ctitor, Ioasaf Voinescu, purtând macheta noului edificiu. În acelaşi cadru se află o incripţie, unică în felul ei prin alăturarea cu un portret: „..Nu nouă Doamne, nu nouă, ci numelui Teu celui sfânt s-a zidit din temelie această biserică de smeritul şi păcătosul robul Teu arhimandritul Ioasaf Voinescu...”(Florea: 28-29).Din ansamblul memorial nu puteau lipsi mormintele nobiliare şi pietrele funerare, dintre ele distingându-se, desigur, cavoul de marmură pe care Mihail Sturdza îl construia(1842, sculptor Fr. Vernetta) în amintirea tatălui său, logofătul Grigore Sturdza(Caproşu: 371). Monumentul respectiv iese în evidenţă prin îngerul biblic şi clepsidra care simbolizează trecerea timpului(Florea: 31). Alături de acest mormânt se mai găsesc acelea ale domniţei Ruxandra(m. 1780), fiica lui Grigorie II Ghica, principele Dimitrie Grigorie Sturdza (m.1872), Olga Surdza (m.1867), principesa Olga Vogoride(m.1880), Elena Mavrogheni(1860)(Erhan: 63).

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Design by Wordpress Theme | Bloggerized by Free Blogger Templates | coupon codes
Anunturi Iasi - Program Bundesliga - Program Serie A - Program Premier League - Program Primera Division - Program Eredivisie - Program Liga 1 - Bancul zilei